Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o entitate membră a Ernst & Young Global Ltd.
Bucharest Tower Center, etaj 22 B-dul Ion Mihalache
nr. 15-17 011171 Bucuresti, sector 1, Romania
+40 21 402 4000
RO || EN
În această ediție:
  • Noutăți în domeniul digitalizării relațiilor de muncă. O nouă zi liberă acordată salariaților

Legea nr. 208/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 720 din 22 iulie 2021 și a intrat în vigoare la data de 25 iulie 2021.

Legea nr. 221/2021 pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 732 din 26 iulie 2021 și a intrat în vigoare la data de 29 iulie 2021.

În cele ce urmează vom face un rezumat al principalelor modificărilor legislative.

Simplificarea procesului de semnare a documentelor

Părțile pot opta să utilizeze semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată nu numai la încheierea, ci și la modificarea, suspendarea sau, după caz, încetarea contractului individual de muncă, fără a mai fi nevoie de marca temporală electronică sau de marca temporală electronică calificată şi de sigiliul electronic calificat al angajatorului.

Angajatorul poate opta și pentru utilizarea semnăturii electronice simple, nu doar a semnăturii electronice avansate sau a semnăturii electronice calificate, ori a sigiliului electronic al angajatorului, pentru întocmirea tuturor înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă rezultate la încheierea contractului individual de muncă, pe parcursul executării acestuia sau la încetarea contractului individual de muncă, în condiţiile stabilite prin regulamentul intern şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, potrivit legii.

Este reglementată în mod expres obligația organelor de control competente de a accepta, pentru verificare și control, contractele individuale de muncă, actele adiționale, precum și înscrisurile/documentele din domeniul relațiilor de muncă/securități și sănătății în muncă în format electronic, fără a fi solicitate și în format letric.

Instruire în domeniul securității și sănătății în muncă

Instruirea telesalariatului în domeniul securității și sănătății în muncă nu trebuie să se mai raporteze la locul de desfășurarii activității telesalariatului, astfel că nici angajatorul nu mai are obligația de a asigura o nouă instruire a telesalariatului în acest domeniu la momentul schimbării locului de desfășurare a activității de telemuncă.

Ca o noutate, instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă se poate realiza și online.

Deductibilitatea cheltuielilor efectuate pentru achiziționarea de semnături electronice

Cheltuielile efectuate de angajator, pentru el şi pentru angajații săi, pentru achiziționarea semnăturilor electronice avansate sau semnăturilor electronice calificate utilizate pentru semnarea înscrisurilor/documentelor din domeniul relațiilor de muncă/securității şi sănătății în muncă reprezintă cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal.

Dreptul la o zi liberă plătită pentru fiecare doză de vaccin

Angajații din sectorul privat vor beneficia de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.

Beneficiază de acest drept și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități.

Acest drept nu este însă acordat dacă angajații sunt vaccinați la locul de muncă prin grija angajatorului.

Pentru mai multe informații, echipa Radu și Asociații SPRL vă stă la dispoziție. 

Pregătit de către:
Cristina Cucoanis - Associate, Radu și Asociații SPRL

Pentru informații suplimentare, persoane de contact sunt:
Radu Diaconu – Managing Partner, Radu și Asociații SPRL
Anca Atanasiu – Managing Associate, Radu și Asociații SPRL